Whoaaaa.... 5 ani au trecut de la ultima scriere a mea.
Ma uitam la ce am scris in anii trecuti si cumva ma amuza tentativa mea timida de a scrie, dar mi-a fost dor de treaba asta. Cumva simt ca trebuie sa fac asta.
Pentru ca suntem la inceput de toamna, la inceput de an scolar, iar toate aceste inceputuri le traversam in decursul unui an tumultos, vreau sa incep postarea cu poetul meu de suflet si poezia care mi-e draga sufletului meu:
În zădar în colbul școlii...
de Mihai Eminescu
În zădar în colbul școlii,
Prin autori mâncați de molii,
Cauți urma frumuseții
Și îndemnurile vieții,
Și pe foile lor unse
Cauți taine nepătrunse
Și cu slovele lor strâmbe
Ai vrea lumea să se schimbe.
Nu e carte să înveți
Ca viața să aibă preț
Ci trăiește, chinuiește
Și de toate pătimește
Ș-ai s-auzi cum iarba crește.
Traversam un an demn de cartile de istorie, un an ce sunt convinsa ca ne va marca, ne va transforma, ne va schimba total mentalitatea despre ce inseamna conceptul de plan sau a planifica.
Fiti curajosi, fiti puternici, aveti rabdare cu voi insiva si nu uitati sa ramaneti optimisti si increzatori ca dupa ce toate acestea vor fi trecut, vom fi o versiune mai buna a noastra!
GD
