nu voi fi niciodata asa! nu am cum...

Va intrbati cum?! Asa simplu... povestea incepe asa: am crescut pe strazile capitalei, mai exact in Militari. M-am jucat cu presul afara si cu papusile pana la sfarsitul clasei a IV-a (cei/cele care nu ati trait asa ceva contactati-ma sa va povestesc despre ce e vorba). Da, bine, ce sa spun, rusinos. BA NU e rusinos deloc! Nu am vrut sa dau drumul copilariei, pentru ca a fost prea frumos, pentru ca am avut cu cine sa copilaresc si pentru ca asa am vrut eu! Dupa pres, au urmat jocurile de "societate" (societatea celor mici) gen: hotii si vardistii, uliu si porumbeii, leapsa pe coco (cocotatelea), castelul, tara-tara vrem ostasi, ratele si vanatorii, documentul, frunza, fata-ascunselea, lapte gros, capra, rodeo pe sanii iarna, cazemate din zapada tot iarna, si tot asa as putea contiuna la nesfarsit pentru ca imaginatia noastra a copiilor din generatiile '80 - '90 era nemarginita... 

 

A urmat liceul, care nu a schimbat cu nimic peisajul prin care trecusem si din care faceam parte. Liceu de cartier, alt cartier, Crangasi. Colegi ok, cu vederi asemanatoare, cu chiuluri in parcul din fata liceului, cu mancat de parizer de pe ziar, cu baieti care mancau Heinz 57 pe paine (stie el cine e). Si tot ce pot spune este: CE FRUMOS A FOST! 

Ei acum revin la ce vroiam sa zic de fapt. Cum, dupa tot ce am trait sa fiu eu asa: 

Mai am cate o ratacire sa ma imbrac la pantalon sau la fusta (mai elegantel as zice, sau spre elegant), dar spiritul mi-a ramas in cartier, cu tinute sport si lejere si comode (blugi + tricou + tenesi). Nu e vorba ca nu as sti sa ma imbrac dar NU VREAU, recunosc ca nu sunt modelul 90-60-90 si nu am fost si nu voi fi (oricum la orice marime se gasesc si haine elegante), dar nu simt ca ma reprezinta hainele astea. E o greseala ca vreau doar pantaloni si tenesi?! Sau spiritul meu rebel isi pune amprenta pe tot ce inseamna EU!

Acum revin la titulul postarii: nu voi fi niciodata asa, nu am cum! Si ce imi place cel mai mult este ca.... IMI PLACE ASA CUM SUNT!!!! Si cel mai probabil, vizual vorbind, nu deranjez pe nimeni. [ca vestimentatie, dar trebuie - MUSAI - sa mai lucram la gabarit >:)]

Haida pup si mai sporovaim,
Gina

De ce asa?!

Va intreb in asta postare daca ati observat cumva, in ultima perioada cum nenumarate probleme se accentueaza si ingreuneaza viata oamenilor. Ca sunt probleme fiananciare, ca sunt probleme de sanatate, ca sunt probleme emotionale, toate s-au inmultit considerabil. Unde ma uit, copii suferinzi, batrani suferinzi, tineri suferinzi, cu totii suferim si parca se ingroasa randurile. Sa fie motiv de ingriorare? Cand sa fie acest semnal de alarma demn de luat in seama?! Si pentru cine este acest semnal de alarma?!

Nu sunt un fel de persoana "paranormala" dar simt asa... o vibratie negativa pentru acest final de an si inceput de an viitor.

 

Din ce in ce mai multi oameni reesaloneaza rate, cauta locuri de munca, cauta case, cauta credite si creditori, cauta solutii si iesiri, cauta locul acela de liniste de care toti avem nevoie. Oare cum am ajuns asa? Oare care este scara valorilor noastre si ce ne trebuie ca sa fim fericiti pe deplin? De ce venirea iernii/zapezii nu mai este prilej de bucurie si pentru noi adultii asa cum este pentru cei mici? Oare de ce caderea frunzelor nu ne mai impresioneaza? De ce culorile aramii ale toamnei nu ne mai deschid simturile?

Care este minimum care te-ar bucura pe tine?! Pentru mine, minimum de bucurie este gandul ca in fiecare seara ajung acasa la fetita mea cea scumpa si desigur la sot (familie). Incerc mereu ca acest gand sa fie ancora mea cu realitatea si sa multumesc pentru darul DIVIN pe care il gasesc acasa in fiecare seara: "IOANA".

Cum am ajuns sa vrem mai mult... si mai mult, si mai mult?! Oare exista cineva care sa se ridice si sa spuna: "DA! am tot ceea ce vreau, ajunge, nu imi mai trebuie nimic!". Oare de ce suntem construiti sa vrem mult mai mult, chiar si atunci cand putem si avem deja mai mult decat suficient?

 

Intrebari care sigur vor ramane neraspunse, care vor ramane in ETER, pentru moment. 

Pentru ca tot veni vorba de simtiri, dorinte, ganduri, viata, existenta, in umila mea parere anul 2012 nu cred sa fie sfarsitul lumii, ci SFARSITUL LUMII MATERIALE. Cred cu tarie faptul ca scara valorilor umane va capata o alta dimensiune. Cred ca vom invata din nou sa ne bucuram la micile atentii ale vietii. Cred sincer ca lectia ce va veni in anul 2012 tine de spiritualitate, umanitate, revenire la origini. Cred ca  e timpul sa nu ne mai intrebam "De ce mi se intampla mie asta" (chiar de e bine, chiar de e rau)?!

Incerc sa accept schimbarile si incerc (din rasputeri) sa invat sa ma bucur de putinul/suficientul/necesarul/minimul de care dispun si sa nu contest motivul pentru care toate se intampla asa si de ce mi se intampla mie asa! Incerc sa invat sa IUBESC VIATA pe care o traiesc, pentru ca ALTA NU PRIMESC!!!!!!

In suflet va pastrez,

Gina

Dilema, mare dilema ... CU sau FARA?!

Dilema, mare dilema... chiar de ceva vreme se dezbate acest subiect "fierbinte" in cercurile apropiatilor si cunoscutilor.

Cum pleci in vacanta?! Daca ai copil si vrei sa il plimbi in vacanta, clar vei merge la hoteluri destinate familiilor cu copii. Discutia nu ia in calcul litoralul romanesc si orice alta destinatie interna.

Daca esti singur sau in cuplu sigur te vei feri ca "Dracu de TAMAIE" de hotelurile tip "family". Ei hai!!! Nu ma intreba de ce! Ai vazut cu proprii ochi, chiar si pana la magazinul din colt, ce decibeli scoate un pui de om cand vrea ceva/nu-i convine ceva/e obosit/e plictisit, s.a.m.d. Dar am azit ultima "goanga" in materie de tinut copilul linistit in avion, in masina, la masa, IN VACANTA: DVD PLAYER PORTABIL!!!

 

Acest mic device cica face minuni-minunate, desigur, echipat fiind cu desenele preferate micutilor.

Eu nu ma pot decide si basta. Am zis ca de iesit din tara cu prinzessin (vezi mai jos modelul),

pana nu va fi constienta de ceea ce i se intampla si pana nu va fi capabila sa spuna "mama, aia ma doare, aia ma deranjeaza", clar nu se va intampla si nu voi face acest gest necugetat. Dar, dat fiind faptul ca este super-incantata de tuc-tuc (trenul pe limbuta ei) vom incerca la anul (cand va avea 2 anisori) o iesire la mare - initial scurta. Cu TUC - TUC desigur!! (cred ca vom imbatrani pana la destinatie... dar vom vedea)

Batalia, pentru cand va fi mai maricica, se da asupra destinatiei. Eu si sotul meu suntem fani Egipt, Turcia este destinatia de aur pentru concedii tip AI + copil, insa ma gandesc cu groaza la faptul ca este o aglomeratie/mp (special "favoritii" mei RUSI), de ma ia cu ameteala. Plus ne trebuie ceva cu numar de ore de zbor cat mai redus, sa nu chinuim copilul. Te plictisesti tu, om mare, dar copilul?!

CONCLUZIE: concediul in afara tarii mai are de asteptat, pentru noi, ceva ani! So long my good friend Egypt!!!

Cu acelasi drag si voie buna va las si ma despart de voi!

Gina

p.s. eu fara copil, in vacanta, nu plec, i'm sorry!

to cruise, or not to cruise... this is the Q!!!

 Asa dar, am ajuns pe mare... si vom dezbate problema din doua puncte de vedere: turist sau angajat.

TURIST
Am avut marele beneficiu sa ajung si eu intr-o scurta croaziera acum 2 ani care avea ca itinerariu: Barcelona - Ibiza - Marsilia - Barcelona si a durat 4 zile (zile de neuitat).

Cand am ajuns in port in Barcelona am ramas pur si simplu "GURA CASCA". Una e ce iti imaginezi, ce vezi in poze, si alta e sa stai fata in fata cu 'GIGANTUL MARILOR". Spectaculos la exterior dar si mai spectaculos la interior.
Facilitati dintre cele mai diverse. Ce iti poti dori de la un resort intr-o statiune insorita, ai pe vas, iar bonusul acestui tip de vacanta este ca poti calatori si poti vedea mai multe destinatii intr-o singura vacanta, fara sa tot faci check-inuri obositoare, fara sa zbori sau sa conduci cu orele, fara sa impachetezi/despachetezi. Iti asigura toate mesele si apa + limonada, restul bauturilor platesti. Au pe vas pana si: club de noapte (disco) si casino, promenada cu magazine si cafenele si pub-uri si baruri, galerie de arta, patinoare, teatru, sali de cinema, cluburi si locuri de joaca pentru copii... cu ce sa mai continui sa va conving ca este vacanta I-DE-A-LA pentru mici, mari si mai mari, varstnici si mai varstnici...
In trecut aceste minunatii de vacante erau destul de piperate si nu erau accesibile oricarui "muritor de rand" insa acum ca vremurile s-au mai schimbat, in loc sa dai banii la turci, delecteaza-te cu ceva rafinat si de calitate.
ANGAJAT
Am auzit verzi si uscate. De la Doamne cine m-a trimis acolo, pana la mama ce bine e!!!

 Adevarul vazut de mine este asa:
- ofiterii sunt la nivelul cel mai inalt
- staff-ul este la nivelul de mijloc
- crew este ultimul nivel (gurile rele zic "slugi")
Cine baga munca ca "berila" este crew-ul care munceste intre 10- 16 ore deci timp pentru recreere si spart banii prin porturi nu prea au. Bonus stau cate 4 in cabina si nu au acces la facilitatile oferite pe vas.
Deci staff-ul si ofiterii au program mai privilegiat, si de asemenea au conditii mai bune la cazare (2 persoane/cabina si acces la anumite facilitati si zone de pe vas).
Banii: s-au dus vremurile cand plecai doua - trei contracte ( 6 sau 8 luni) si iti luai casa in Romanica, poate si datorita boom-ului imobiliar dar si datorita faptului ca nu se mai plateste asa spectaculos (la bogatia de companii si la batalia acerba de pe piata "cruzelor" nu ma mira).
E bine sa pleci in astfel de aventuri "muncitoresti" cand esti liber de contract (nu ai familie - sot/sotie/copil) cand esti inca tanar si in vana, si nu ti-e greu sa te avanti catre necunoscut si mai ales nu iti e frica de MUNCA!!

Fiecare isi alege postura in care vrea sa ajunga pe un vas de croaziera...

Va pup cu drag marinaresc,
Gina

Vreau si eu casuta mea ...

Initial am zis ca blogul va fi cu si despre calatorii. Ok, bun, zis si facut. Dar azi am surprins o idee pe care as vrea sa o dezvolt ceva mai intens: pleci in calatorie, te simti bine, dar unde te intorci?! ACASA!!! Da, acasa!!!

Nu pot sa spun ca stau cu chirie sau mai rau PE STRAZI. Stau cu parintii mei, mai mult cu mama, ca tata e la tara face agricultura (sau incearca) si vine mai rar acasa. Ai mei au un apartament cu 3 camere, din care una ocupata de mine si ai mei (A.s+I.f). 

Nu pot sa spun ca "vai ce rau o duc"... dar ca orice tanar(a) care a pornit la drum in viata insotit si de proaspata familie, isi doreste un locsor propriu, cu o identitate proprie, cu o usa si un covor la intrare care sa il reprezinte! Cum fac eu, acum, sa ma asez la casa mea?! Cum fac eu acum, cand destul de des visez la draperia pe care vreau sa o agat la geam, visez la cum voi aranja camera copilului meu, cum imi aleg mobila de sufragerie si alte asemenea detalii estetice?! Cum o fi sa deschizi usa casei, sa sa simti "AM AJUNS ACASA"...

 Nu mai spun de ceea ce ma obsedeaza cel mai mult, si asta de cand ma stiu. Poate parea o stupizenie, dar nu stiu daca ati observat, cum ca fiecare om are un miros specific (nu ma refer la parfum, dah!). Un miros de ... "casa lui". Cand intrii in casa "lui" ii simti mirosul casei, al hainelor, al camerelor...

Tanjesc atat de mult dupa "casuta mea", "cuibul meu" ... anul asta chiar am avut o tentativa de a incerca un credit "Prima Casa", dar care a esuat lamentabil datorita ocupatiei sotului meu, care alpinist utilitar fiind, nu poate fii titular de credit dataorita imposibilitatii incheierii unei polite de asigurari de viata... deh! Abia la anul pe vremea asta pot spune ca voi mai incerca aceasi tentativa, insa eu voi fi pe pot de titular pentru ca voi putea sa incheia polita. 

Sa va mai zic si de frustararea ANL?! Nici nu stiu daca are rost. Macar asa de dragul povestirii va intreb: ati vazut ce masinoace au aia in parcari? Iar va intreb: cat de "caz social" sunt oamenii care stau acolo cu asa dotari? Iar va intreb: ati vazut cat costa sa cumperi o casa la ANL? Daca raspunsurile sunt NU, eu va spun: MAI BINE, ca sa nu va plesneasca neuronul in cap de nervi ca subsemnatei.

Pana atunci, dragilor, dragelor, vistatorilor... sperati alaturi de mine intr-un viitor mai bun!!! 

Va pup, cu visele la purtator,
Gina

Egypt ... my love!

Cum am ajuns sa il iubesc...?!

E foarte simplu: in decembrie dupa o luna ca angajat a venit anuntul: "pleci in Egipt in INFO TRIP". Si asa a fost: pe data de 7 decembrie acum aproape 5 ani.
Tin minte si acum ca, de frica sa nu intarziu am ajuns la aeroport (OTP) cu 1 ora inainte de intalnirea de grup :). Am intalnit si grupul cu care urma sa plec, si desigur pe colega cu care avea sa impart camera pentru viitoarele 7 nopti. Simona (D). P. O fata extraordinara cu care si acum pastrez legatura. Eu tremuram ca varga, iar ea ma tinea de mana si la aterizare si la decolare. Tremuram asa rau ca ziceai ca au lasat stewarzii usa deschisa la avion.
Egipt: dragoste la prima vedere... Hurghada: la aterizare soarele era bland, caldura era imbietoare, briza era mangaietoare... si as putea continua la nesfarsit!!! Atata dragoste port acestei tarisoare!
Am ajuns la hotel ne-am cazat si a inceput incursiunea vizitarii optiunilor de cazare, am parcurs excursiile pe care le parcurg si turistii, am facut cumparaturile de suveniruri pentru tot neamul si ras-neamul, tot ce era de facut s-a bifat in agenda. Constiincioasa ca orice novice am pozat fara incetare orice detaliu imi iesea in cale; sa NU care cumva sa vin acasa empty-handed!!!
Ceea ce mi-a ramas in suflet si m-a impresionat pentru tot restul vietii a fost excursia catre Luxor - Valea Regilor.

 

Daca unora li se ridica parul pe ceafa la faimoasele Piramide amplasate la Giza, va spun cu tristete ca mie, Piramidele nu mi-au adus acest sentiment. In schimb, Valea Regilor mi s-a parut un loc incarcat cu atata energie si cu atata incarcatura istorica... de necrezut!!! Poate si datorita drumului parcurs pana acolo... sa fii fost!? De ce?! Pai sa va spun: ca sa ajungi acolo treci prin satele bastinasilor si nu vrei sa stii cat de bine isi pazesc traiul. La fiecare drum ce ducea spre un satuc, o ulicioara, era capetenia satului cu ditamai puscociu' in mana! Cum sa nu fii impresionat de asa ceva?! Satuce in care mai gaseai tractorul nostru romanesc de la TRACTOARE BRASOV.
Ce m-a impresionat iar foarte mult: CAIRO!!! Doamne ce trafic, mai ales dupa apus ... nu gasesti o masina intacta, sa nu aiba o julitura, o zgarietura, orice intreg cat de mic. De ce!? Pai au un singur semafor in tot orasul!!! Dacia 1310 e prezenta ca la balamuc acolo ... zici ca esti in MIOVENI la noi acum 20 de ani.

Mi-e drag de oamenii de acolo: sunt calzi, primitori, curiosi si foarte, foarte prietenosi. Cu toate ca nu castiga mai mult  de 50 usd/luna salar' mediu!!! Doamne, o tara cu un trecut istoric atat de vast!!!Dovada dragostei mele eterne pentru aceasta tara: l-am tarat si pe sotul meu in LUNA DE MIERE (acum 3 ani) tot acolo, si i-am bagat in sange "microbul Egipt".
Ca sa nu va mai zic o povestioara funny, cum ca la inceput cand m-am intors din Egipt, colegii (Razvan C. in mod special) imi spuneau "Gina only Egypt". De ce?! As fii vandut numai si numai aceasta destinatie. Doar eram specialista... si inca SUNT!

Pur si simplu "FABULOS"!!
Gina

Prima experienta...

Se intampla acum aproape 5 ani... eram in facultate la cursul de ec. turismului, cand, ce sa vezi, vine vorba de un angajator care are nevoie de oameni fresh pentru TURSIM. Apare la catedra o tipa tunsa scurt, roscata, simpatica care are o foaie si un pix si isi noteaza numele si nr de telefon (Doina G). Eu cuminte pe "randul patru, banca de la geam" nu eram deloc convinsa de treaba asta cu "angajatul de pe banca facultatii, cine sa ia un novice...". Colega si buna mea prietena Dana N, imi spune: "du-te fata si tu si lasa numarul de telefon." Eu ma uit intrigata si ii raspund, "la ce sa ii las numarul? si asa nu o sa sune". Dupa numeroase insistente, cad la invoiala si las numele si numarul de telefon.
A doua zi la cursul de engleza dis-de-dimineata, ring-ring, suna telefonul!!! Nu recunosc numarul. Cer permisiunea sa ies putin. Se acorda. Raspund. Vocea ma intreaba ... "nu vrei sa ne vedem la un interviu, sa stam putin de vorba?". Pur si simplu am ramas cu gura cascata, nu imi venea sa cred ca tocmai mie mi s-a intamplat minunea.
*** sa nu ma intelegeti gresit, dar la cursul respectiv erau zeci de colegi care isi dadusera numarul de telefon... sansele erau...care?!
Ajung la sediul agentiei. Intru. Ma asez. Mi se spune sa astept. Ma cheama. O camera in care gasesc 3 fete: una cunoscuta la facultate si doua noi. (~vorbesc acum cu detasare, dar cand imi aduc aminte ce emotivitate pe mine, hahaha/hihihi~) Intrasem in fibrilatii ... incepe tirul de intrebari, tirul de raspunsuri, o conversatie in engleza si ... TE SUNAM NOI!
Am plecat de acolo fara nici un fel de asteptari, fara nici un fel de "sunt sigura ca ma vor suna". Si adevarul este: cand nu ai experienta interviurilor, a conexiunii cu oameni profi, cum sa se intample asa ceva?!
Nu trece mult timp si ma suna iar: te asteptam sa ni te alaturi echipei!
Am ajuns, am cunoscut echipa si am intrat pe taramul fagaduintei in turism: invata sisteme de rezervari, invata proceduri, invata destinatii, invata si acumuleaza cunostinte.
Sunt recunoscatoare oamenilor care m-au intampinat atunci cu bratele deschise, oamenilor fara prejudecati meschine de "uite si novicele", oamenilor care mi-au acordat aceasta sansa si au fost dispusi sa isi imparta cunostintele cu MINE.

VA FOARTE MULTUMESC! ATUNCI, ACUM & PENTRU TOTDEAUNA!
Gina

un inceput ... timid.

Vara s-a dus, iata si toamna cu pasi timizi intra in vietile noastre. Cu mic cu mare am revenit la munca, la scoala, la facultate, la activitatile cotidiene.
Am zis sa ma alatur si eu marii familii de bloggeri. Ca o sa iasa ceva creativ, ca o sa iasa ceva haios, ca o sa iasa ceva util, NU STIU! Tot ce stiu este ca simt nevoia sa scriu. Si ce sa scriu, daca nu despre ceva la care ma pricep si despre un domeniu in care si activez. (o sa mai facem si mici exceptii, ca de...)
Pentru inceput nu vreau decat sa va urez un calduros bun venit, celor care va face placere sa va alaturati mie in viitoarele calatorii.

Bun venit, dragii mei!
Gina