vineri, 4 septembrie 2020

Long time, no... writing

    Whoaaaa.... 5 ani au trecut de la ultima scriere a mea.

    Ma uitam la ce am scris in anii trecuti si cumva ma amuza tentativa mea timida de a scrie, dar mi-a fost dor de treaba asta. Cumva simt ca trebuie sa fac asta.

    Pentru ca suntem la inceput de toamna, la inceput de an scolar, iar toate aceste inceputuri le traversam in decursul unui an tumultos, vreau sa incep postarea cu poetul meu de suflet si poezia care mi-e draga sufletului meu: 


În zădar în colbul școlii...
de Mihai Eminescu

În zădar în colbul școlii,
Prin autori mâncați de molii,
Cauți urma frumuseții
Și îndemnurile vieții,

Și pe foile lor unse
Cauți taine nepătrunse
Și cu slovele lor strâmbe
Ai vrea lumea să se schimbe.

Nu e carte să înveți
Ca viața să aibă preț ­
Ci trăiește, chinuiește
Și de toate pătimește
Ș-ai s-auzi cum iarba crește.

    Traversam un an demn de cartile de istorie, un an ce sunt convinsa ca ne va marca, ne va transforma, ne va schimba total mentalitatea despre ce inseamna conceptul de plan sau a planifica.

    Fiti curajosi, fiti puternici, aveti rabdare cu voi insiva si nu uitati sa ramaneti optimisti si increzatori ca dupa ce toate acestea vor fi trecut, vom fi o versiune mai buna a noastra!

GD

miercuri, 4 septembrie 2013

iubiti si cainii vagabonzi...

... asa suna cantecul lui Mihai Constantinescu.


Ia uita-te tu la poza asta de mai sus si spune-mi ce-ti inspira.
Dar ia imagineaza-ti ca ai aproximativ 110 cm inaltime si esti inconjurat de 5 - 10 astfel de dulai. 

Da ii iubim, insa totul are o limita! Aceasta limita, din pacate, se pare ca pentru autoritati nu constituie o prioritate si nici nu se intrevede.
Iubesc animalele, insa nu ma vei vedea in halat si in papuci ducand jos, la scara, o farfurie cu mancare cainilor aciuati. Da, o invat pe Ioana sa fie un copil iubitor si afectuos fata de animale si sa stie sa se comporte cu ele. Nu o sa ma auzi spunand "nu te apropia de javra aia".
Numai ca din pacate, cainii nu pot fi invatati sa fie pasnici vis-a-vis de oameni, cu atat mai putin cand sunt in haita.

Este regretabil si dureros ceea ce s-a intamplat cu micutul Ionut, insa si bunica este de condamnat! Nu poti lasa un copil de 4 ani sa fie supravegheat de un copil de 6 ani. Traim intr-o lume atat de salbatica, incat si 5 minute sunt suficiente pentru ca un copil sa se implice intr-o situatie riscanta si aducatoare de moarte (dar 1 ora cat a disparut el). Cazurile mediatizate sunt doar o mica parte din realitatea cruda a acestei natiuni. 

Sustin si eu patitia prin care cainii sa fie eutanasiati daca nu sunt adoptati intr-un termen rezonabil.
Mi se pare un gest de civilizatie si nu un act de cruzime.
Mai crud mi se pare sa ne lasam copii sa moara sfartecati de animale feroce, care nu au ce cauta intr-o comunitate de oameni civilizati. 

Domilor si doamnelor de la diversele ONG-uri ar face bine sa ne scuteasca in aceste zile cu militatul impotriva eutanasiei si ar face un si mai mare bine sa scoata banii aia furati si sa isi asume responsabilitatile pe care si le-au asumat. Iar babelor senile din cartierele bucurestene, le sugerez ca in locul cainilor de pe strada carora le dau de mancare, sa isi foloseasca timpul in favoarea copiilor parasiti si oamenilor nevoiasi.

Ramaneti in siguranta,
GD


joi, 8 august 2013

Tineri si neinfricati

Suntem tineri si neinfricati.
Cu cat esti mai tanar cu atat te avanti mai mult in valurile necunoscutului. 
De cand te tarasti pe genunchi incepi sa investighezi, sa cercetezi tot ce nu iti e cunoscut. Cand esti mic totul se rezuma la cunoastere.
In schimb, cand cresti totul se rezuma la experiente noi, locuri noi, oameni noi, situatii noi. Nu te sperii daca cineva te abordeaza, nu te rusinezi si nu te temi de directii pe care nu le cunosti. Dai mana cu un strain si iti croiesti o noua cale o noua aventura.


Si totusi cum am ajuns la acest subiect?
Hmmm. . . ieri a trebuit sa merg pana in SunPlaza. Si am ajuns in SunPlaza. Insa am ajuns acolo cu pretul unei constatari: am crescut si nu prea ma incanta sa ma avant in directii pe care nu le cunosc (si nu din pricina faptului ca nu stiu sa ma orientez). Pur si simplu nu imi place sa fiu scoasa din zona mea de comfort. Zona cuprinsa din: drumul spre munca, drumul spre casa, la munca, acasa, in parc sau la plimbare, la cumparaturi in diversele hyper... Am o munca ce presupune ca din cand in cand mai sa fac deplasari, ceea ce culmea nu ma sperie.
Cred ca de fapt totul se rezuma la constiinta noastra. Cu cat esti mai mic, esti mai inconstient de pericole, de situatii, capsorul tau cel mic nu sta sa analizeze: "daca bag cuiul asta in priza o sa ma curentez, ma va durea, voi avea o rana si cel mai probabil o sa ajung la doctor + o chelfaneala de la mama". Nope, la varsta aceea capsorul zice: "ia sa vedem daca intra cuiul in priza".
Mai cresti putin si capsorul tau zice: "am rucsacul gata, ma duc la tren si apoi ma asteapta un weekend cool la mare cu gasca".
Apoi cand cresti ceva mai mult iti zici: "daca iau metroul de la Muncii spre Dristor, tre' sa schim de doua ori: si la Dristor si la Unirii; daca iau metroul spre Obor schimb doar o data la Victoriei." Si uite asa inainte sa faci pasul ala in afara usii ti-ai facut in cap 20 de posibile si eventuale fianluri ale deplasarii pe ziua respectiva + iti controlezi geanta de cel putin 3 ori ca sa fii sigur ca sunt toate acolo.
Apoi ne senilizam si..." am fost la buda? cred ca da... dar cand?! hmmm... pai si daca am fost la buda cum dracu' de mi-am luat azi chilotii uzi pe mine?!" 

 

Si cu toate astea, fiecare etapa are un farmec aparte. Cel mai frumos este cand realizezi ce ti se intampla si... NIMIC!

  Ramai tare pe pozitie ca vine si la tine :))
GD

marți, 26 martie 2013

Imi vreau copilaria inapoi ...

Jeez... da' stiu ca au trecut anii!!!
Cineva sa imi dea timpul inapoi pentru ca tare vreau sa ma mai joc in fata blocului. Ce parc, ce plimbari, ce teatre, ce carti?! Afara in "parcul" din fata blocului (cu un strat de praf cat un lat de palma) ingradit cu tevi de metal sudate si cu un batator inalt pe care ne rupeam palmele pana la sangerare. In lateral la "muncitori" (punct radet) care avea mai multa iarba in curte decat avea parcul de la autogara, in parcarile din fata blocului cu presul si cartoane, pe asfaltul tare unde ne juleam genuchii, gurile si mainile la "frunza" sau la "tara-tara vrem ostasi".

Si cand ma uit in trecutul glorios al copilariei mele imi aduc aminte de ei... copii care acum sunt mari, copii cu care am crescut. Pai numai pe scara mea la fiecare etaj era cel putin un copil si uite ca ii si enumar:
La parter era Alina si Costica (Costica sta pe mari mai tot anul si Alina da cu racheta de tenis in Spanioli)
La etajul unu' era Sandel si Cornelus (sora lor Cristina era deja mare) (pe Cornelus tot aici il gasesti iar pe Sandel peste drum cu Raluca - sotia)
La etajul doi era Nane (acum au ramas doar bunicii)
La etajul trei era Marinu' si Adina (de ea nu mai stiu numic iar Marinu' statea la doi o perioada - la bunici)
La patru eram eu cu fratimio si Andrei cu Cristina (Noi doi tot acolo, Cristina sta cu 'burta' la soare prin Canare - Andrei cred ca e p'acasa)
La cinci era Robert (cam mic ce-i drept - mai trece si el pe la taso' cu o freza hip!)
La sase era Irina (tot acolo o gasim si azi)
La sapte Georgiana (nu prea iesea cu noi la joaca - e mamica azi si nu mai sta la noi in bloc)
La opt nu erau copii
La noua erau cei mai mutli copii si cei mai tari dupa parerea mea, cei mai buni parteneri de joaca EVER: Paula, Antonio, Marin, Gilda, Marius si Mihai (nici unul nu mai sta in bloc cu noi dar cu Marin vorbesc mereu). Si nu mai zic de scara 1 (ca noi eram pe 2) ca si acolo bubuia de copii - copii cu care si azi ma vad.
Dar cum blocul nostru nu e unic in Militari mai adunam si de la blocurile vecine:
In blocul I iar plin de copii: Lucica (nu mai sta acolo) / Doinita si Gabita (nu s-au mutat prea departe - tot in cartier) / Cristina si Andrei (Cristina tot in cartie la o statie de metrou distanta - Andrei tot la trei il gasesti) /  Nicoleta / Cristi / Kati si Anto / Laura si Cristina (Laura are si ea doua fete frumoase) / Cristi si al sau Frate Catalin / Mihaela si Valentina (Valentina era mai mare mai rar p'afara cu noi) / Anca si fratiso' Gabi / Gabitza de la noua / Nicu, Elena si John... mama mia si cati mai sunt si nu i-am scris mai sus!!!!

Ia imagineaza-ti acum cum toti copii acestia ieseau vara/iarna afara si fie bateau mingea, jucau frunza, fata 'scunsea, ratele si vanatorii ... MI-E DOR DE VOI!!!
Mi-e dor de copilaria noastra, de imaginatia noastra nebuna, de jocurile scornite, de bubele facute si sangele siroaie pe genuchi... de tanti Buna care ne cobora bidounul cu apa...


Pentru voi dragii mei prieteni ai copilariei va scriu aceste randuri, sa va multumesc ca voi toti ati fost acolo si
am avut impreuna o copilarie minunata si captivanta, demna de scris o carte!

Cu mare dragoste in suflet, pentru ai mei prieteni ai copilariei!!!
GD

miercuri, 20 februarie 2013

Buna .... mea copilarie

Copilaria... ce inceput frumos ne ofera viata!
Si zic copilaria, pentru ca inca odata retraiesc copilaria alaturi de minunea care creste precum un vlastar sub ochii mei, Ioana.
Si pentru ca suntem la varsta descoperirilor fabuloase seara la culcare nu se lasa pana nu incepi sa ii povesteti. Si nu orice poveste cu feti frumosi cu mot in frunte, cu Ilene Cosanzene, palate de clastar si pantofi uitati in graba pe scara acestora dupa un bal furtunos in bratele printului. Ci povesti depre cum a fost ea mica si povesti despre cum am fost eu mica. 
Cum a fost ea mica nu-i problema, dar nici prea mult de povestit oricat as incerca eu sa infloresc magic povestea. 
Cum am fost eu mica, ei aici incep problemele... si asta pentru ca in toate amintirile mele nu exista una in care eu sa nu fi facut o traznaie, o pozna, o ghidusie. Acum ca sunt parinte si trebuie sa povestesc depre copilaria mea imi dau seama la ce pericole ma expuneam si ce emotii traia biata mama sau ce emotii ar fi trait daca stia ce imi poate mie pielea.
Si cu toate astea tot ma amuz teribil la amintirile copilariei.


Desigur existau jocurile fetelor cuminti gen: elasticul, sotronul, coarda, intinsul presului in gradina si imbracat/dezbracat papusi... dar mult mai palpitante pentru mine erau ratele si vanatorii, leapsa pe coco (coco = coctatelea), tara-tata vrem ostasi, lapte gros, baza, capra,  frunza, fata ascunselea - vara de la noua seara pana pe la douasprezece noaptea cand cu greu ne lasam dus in casa si ajungeam sa ne ascundem la o distante de o statie de masina fata de casa.
Cataraturi pe diverse cladiri din fata blocului, fugit cu autobuzul in Cismigiu, catarat in pomi, dat pe derdelusul de muschi de copaci la tara (mama ce mai urla Popeasca - mamai'mea - la mine ca veneam cu pantalonii verzi si sfasiati), suflat cornete si bilute unii catre altii, pocnitori cu carbid sau cu pucioasa de chibrit, fumigene cu mingi de ping-pong ... si cate si mai cate!!
Dar printre toate astea a existat un om! O femeie in varsta a carei dragoste pentru copii si bunatatea sufletului ei ne-a bucurat anii copilariei ... tanti Buna. Da, tanti Buna pentru ca noi copii asa o stiam, drept tanti Buna. 
Femeia asta locuia la etajul unu in blocul lipit de cel in care locuiesc, cu balconul pe spate si nu la bulevard. Si pentru ca noi nu vroiam sa intram in casa, sa ne rupem de la joaca nici macar pentru un pahar cu apa, tanti Buna era cea mai buna la potolit setea. Ne asezam in sir indian sub balconul femeii, cate 5 - 10 copii si incepeam sa o strigam: "tanti Buna, tanti Bunaaa". Ea iesea la geamul balconului si ochii ii sclipeau de fericire cand ne vedea adunati la geamul ei. Intra pentru cateva minute in casa, ca mai apoi sa iasa la geam cu un bidon de 2 l de apa, alb, legat la gura cu o sfoara de legat celofanul la borcanele de muraturi, si derula incet sfoara pana ajungea bidonul la noi. Hehe, si ce ne mai bucura mica ghidusie pe care o facea pentru noi si ce ghionturi ne mai dadeam pentru apa pe care ea ne-o oferea cu drag.
Privind in urma, nu pot sa nu ma gandesc cu tristete la copilaria Ioanei mele. Nu ca nu ar avea una frumoasa. Ci pentru ca nu traieste ce copilarie am trait eu, una care a pus imaginatia la contributie in stil grande, pentru ca noi nu aveam play doh, papusi care manca-beau-fac pipi-plang-fac febra. Noi nu aveam genti cu catei in ele, mini-bucatarii mega utilate, calculator, televizor cu nspe mii de canale de desene, tablete, telefoane mobile. Noi aveam genti facute din cartusele de la Kent sau Marlboro pline cu frunze de liliac in loc de bani, noi aveam cutii goale de la banane din care ne faceam bucatarie si nomol cat cuprinde pentru checul aburind.
Dar viata mai este si depre cum si-o face omul singur. Iar eu cu siguranta nu o sa las o seara sa treaca pe langa mine si Ioana, fara ca ea sa rada sau sa facem ce isi propune sau fara sa o indemn sa mai infese si ea papusile si sa le dea sa manance.

Cu cât îmbătrânesc, cu atât simt mai profund că puţinele bucurii ale copilăriei sunt cele mai bune pe care ţi le poate da viaţa. - Ellen Glasgow

Ramaneti copii,
GD







 

miercuri, 13 februarie 2013

what about ... RESPECT!!!

Uite cum a venit momentul in care voi da cartile pe fata!
Incep printr-o confesiune: desi am doar 28 ani, trebuie sa recunosc (cu un mare regret) ca traiesc in suflet cu foarte multe frustrari. Frustrari adunate una cate una, de-a lungul anilor, desi nu foarte multi ca numar.
Nu o sa stau sa va fac o lista cu ele, dar o voi mentiona pe cea mai dureroasa pentru mine si cea care ma transforma din little Miss Sunshine in Balaurul cu tashpe capete.


Am o grava problema cu lipsa de respect, luata si gasita in toate formele.
Politica/problema mea (de unde cred ca apar si frustrarile) este urmatoarea: nu o sa ma auzi ca iti port o discutie despre cum ar trebui sa te porti sau sa procedezi, pentru ca am pretentia ca in anii pe care i-ai trait sa ai minimul de experienta si cunoastere pentru a nu-i rani pe cei din jurul tau cu actiunile tale. Si uite asa se aduna frustrarile, una cate una isi fac loc in cortul sufletului meu. Pentru ca nu am taria sa te pocnesc zdavan peste ceafa si sa iti spun: ASA CUM EU TE RESPECT PE TINE, astept acelasi tratament din partea ta. Mi se pare jignitor ca eu sa ajung sa iti spun ca tot ceea ce faci este deranjant si IMI E RUSINE DE RUSINEA TA!!! Ma simt rusinata ca eu sa ajung in situatia aceasta.
Si dupa ce rulez in cap toate scenariile si incerc sa ma calmez, ajung sa am o atitudine sfidatoare si transanta si la orice vorba adresata mie, eu am sa iti arat doar dorsalul!!!
Partea buna este ca datorita colegelor mele de la servici - Verita, department of mindfulness, care incearca sa ne faca oameni mai buni si sa ne gasim propria cale, acum lucrez la o schimbare.

 
O schimbare a mea, pentru mine si pentru viata mea. Si prin aceasta schimbare incerc sa imi alin si sa imi vindec frustrarile si sa inteleg ca fiecare dintre noi merita compasiune, incepand cu mine.
Schimbarea o astept de la mine, pentru mine, astfel, incet-incet realizez ca orice gand pozitiv si atitudine pozitiva va eradica si inlocui incet-incet supararile, amintirile dureroase, alegerile gresit facute, frustrarile cu o viata mai usoara si o inima inteleapta.


Va doresc si voua sa va regasiti compasiunea si oamenii care sa va arate calea catre o existenta mai usoara!

Cu compasiune,
GD

marți, 22 ianuarie 2013

TU ... pe cine target-ezi?!

Dragele mele,

Azi sunt foarte contrariata si revoltata si tare as vrea sa va expun motivul si eventual poate voi ma puteti ajuta sa inteleg cate-ceva.

Aseara a mea sister-in-law vine si ma intreaba daca vreau sa rasfoiesc o revista. Nu vreau sa dau numele revistei pt ca o sa inceapa o mare valva si nu asta caut.
Ii multumesc si ma carabanesc pe canapea cu gandul ca, "de mult nu am mai rasfoit o revista de gen" si chiar de cateva zile ma si gandeam sa vad ce le mai da prin minte fashionistelor.
Si incep usurel sa parcurg paginile frumos colorate, cu poze bine prelucrate si photoshopate, dar foarte lucioase ale revistei. De la viata mondenelor si mondenilor, la siluri si stilate.

Iacata ajung si la partea care m-a lovit ca un trasnet! Trenduri si tendinte: de la machiaje pana la incaltari. Dat STAI!!! STAI sa vezi: 
- Fard de ploape: undeva la 150 - 200 RON
- Botine Valentino 3.445 RON
- FUSTA: 910 EURO!!!!!
( recunosc nu mai tin eu bine minte toate preturile) 


Bai nene!!!
Pe cine "DILEMA" mea target-ati voi?! 
Pe mine care stau in Militari si care de la metrou, statia Gorjului, pana la mine acasa (o statie de troleu), am pe bulevard cel putin TREI magazine "13 LEI orice produs"?!

Cate Andrea Esca, Amalia Nastase, Bianca Dragusanu si Giulia Nahmani credeti voi ca traiesc in Romanica noastra?! si care sa mai aiba si un venit net lunat de cel putin 2 000 euro?!
E plin Magheru de lume imbracata de 1 000 euro - vestimantatia. Dar desigur redus la magazinul din Otopeni/Militari/Romana/1Mai, si stim cu totii care!

Oricum, de aseara pana azi de dimineata ma linistisem! Pe bune!!!
Dar ca sa nu ma lase lumea linistita, intru pe FB sa ma mai chiorasc si eu ca babele, cand o vad pe tipa societatii civile mondene, care s-a bagat si ea in business ca a zis ca are fler de business woman. Vinde si ea bijoux-uri de "lux". Lux care se traduce prin: silver plated, emerald color earings si desigur preturi de la cel putin 100 euro per hand made.
Haida bre' lasa-ma!! Da mai lasa-ma!!!

Sigur, aceasta este parerea mea... fiecare e liber sa isi aleaga!

 Pe curand, fashionistelor,
GD