Moartea ca final ...

Azi cumnata mea m-a intristat cu o veste cum nu se poate mai rea... o colega de liceu a ei, a trecut in nefiinta la numai 27 ani, in urma cancerului limfatic, o boala greu de infrant.

Si este o veste cum nu se poate mai rea, nu de alta dar abia se fac trei luni de cand si mama a trecut in nefiinta datorita unui cancer ovarian descoperit muuult prea tarziu. Trei luni in care zi de zi, seara de seara, adorm cu gandul la ea, cu gandul la ultimele luni petrecute impreuna pe care spre marele meu noroc, am facut cele mai bune luni din existenta noasta mama-fiica. Cu atat mai greu imi este acum si imi va fii mereu, cand nu ai cum sa nu auzi un nou deces provocat de aceasta crunta boala, care pe mine ma rascoleste si imi pustieste sufletul....

Dupa toate cele trecute cu mama, incerc sa realizez cat de fragili suntem, cat de sensibili suntem, dar si cat de puternici putem fi....

Pentru mine, desi poate suna ciudat, dar nu vad viata ca pe o sarbatoare si moartea ca pe un sfarsit tragic. Din contra, consider ca viata nu ne este data sa ne bucuram de ea si sa huzurim. VIATA ne este data ca o lectie, pentru ca sufletul nostru sa evolueze. Daca tragi o linie acum si te uiti in urma ta, si faci un bilant cu bune si cu rele, sunt convinsa ca procentual vorbind, atrna mai mult lucrurile rele (si nu neaparat rele dar cele care, in mod cert te-au facut sa te zbati pt existenta ta si pt evolutia ta). Astfel moartea survine ca o incununare a efortului pe care tu l-ai depus ani de-a randul, ca un final glorios al vietii pe care tocmai ai sfarsit-o.

Da ... 27 ani inseamna putin, si 5 ani si 10 ani si 19 ani dar si 54 ani. Nici una din cifrele astea nu sunt suficiente pentru a trai viata la maxim si sa vezi cu ochii tai diversele mici si rare minunatii pe care viata ti le ascunde pe parcursul derularii ei. Intotdeauna raman multe lucruri de vazut, de facut, de TRAIT si nu ne va ajunge o viata pentru a le experimenta pe toate cu bune sau cu rele.

 

 

 

Iar noi, cei ramasi in urma lor, putem doar sa ne luam o noua lectie dura de la viata, sa ne tregem fiecare concluziile si sa procedam asa cum constiinta noastra stie, sa ne readuca pe un fagas echilibrat spre o viata plina de lectii si de auto-corectii (singuri ne putem educa si invata spre un trai mai linistit sufleteste). 

 Iesirea din viata se sarbatoreste prin moarte! Caci atunci ....

"In mijlocul sfintilor, Iisuse Hristoase, odihneste sufletele robilor Tai, acolo unde nu este durere nici intristare nici suspin, ci viata fara de moarte."

Cu mare dragoste in suflete pt voi,
GD